Views: 406
„Eu sunt apropierea sau furtuna ta, eu sunt departarea sau linistea ta” Alexandra Mihaescu-Goldstein
Tarrr, tarrr, tarrrr….no, bine ca macar zgomotul telefonului se mai aude in casa asta…Macar atat…
-Salutare, Romania!
-Salutare Los Angeles!
-Ce faci, fata buna si visatoare, ma intreaba Cora, prietena mea din adolescenta, razand!
-Bine, prin casa, triam niste carti din biblioteca, sa vad ce pastrez, ce donez si cugetam…
-Aoleu, si in Vinerea Mare sezi si cugeti? Nu te-ai plictisit de atata cugetat?
-Nu sed, doar cuget si nu, nu m-am plictisit!
-Si, la ce cugeti, daca nu sunt indiscreta…
-Ma gandeam la viata, la oameni, la distante care apropie, la apropieri care despart…Despart oameni, suflete si destine!
-Auzi, dar tu asa, in Vinerea Mare, nu te poti gandi la niste cozonaci, la o maioneza, la o pasca cu stafide, ceva mai uman, mai pamantean, mai casnic, pentru numele lui Dumnezeu cel bun. Ce-ti veni cu gandurile astea asa, demne de Cioran, Bacovia si alti optimisti din literatura romana.
-Draga mea, draga, in primul rand, nu mancarea este prioritatea mea de sarbatori, ci trairea profunda, sufleteasca a ceea ce reprezinta, cu adevarat, aceste sarbatori. Doi la mana, degeaba avem masa plina de bunatati, daca sufletul ne este trist si gol, degeaba mai invie inca o data Iisus pentru noi toti, daca sufleteste suntem morti si ingropati. Mancare, slava Domnului am, ce nu am, din pacate, sunt oamenii mei dragi… Si daca nu ii am pe ei, degeaba am stat ieri si am facut oua rosii, imi vor sta fix in gat in ziua de Paste. Ceapa cu paine sa mananci, mai frate, dar sa fii sanatos si sa te bucuri de cei dragi, asta inseamna, cu adevarat sa sarbatoresti. Degeaba mananci friptura singura, cu noduri in gat si te asezi singura la masa!
– Pai ce ai, de ce esti singura? Nu esti cu tatal tau, Aaron nu e cu tine?
– Se vede ca vorbim din Paste in Craciun la propriu…Hai sa te aduc la curent cu noutatile…Tata si-a schimbat, de curand, domiciliul din buletin, iar Aaron, dragul de el, este prins de isteria pandemiei in Israel, adica fix cand se pregatea sa vina de Paste acasa, au bagat carantina generala si la revedere zboruri spre Romania. Anul acesta, vom face Pastele pe Skype, ca alte milioane de alti oropsiti ai vietii..Noi si Internationala sculati voi oropsiti ai vietii, ou cu ou sa va ciocniti…
-Curat ghinion, coane Fanica! Si tatal tau unde s-a mutat? S-a mutat la sora ta la Bucuresti?
– Daca se muta la sora mea, era bine, numai ca tata a avut un plan putin mai sadic, s-a mutat pe strada Drumul fara de intoarcere, aleea principala, cavoul 2 bis.
– Ce a facut cu cavoul?
– Nu a facut nimic, doar l-a ocupat!
– Mai fata, termina cu glumele astea sinistre si cu umorul tau de balamuc. Doamne fereste si pazeste, am varsat si cafeaua pe mine….
– As vrea sa fie gluma, dar chiar e serios…Asta este viata, cu totii ne ducem, mai devreme sau mai tarziu…
…
– Mai respiri?
– Da, mai respir….Ioiii, imi pare rau….Nu am stiut nimic! Sincere condoleante!
-Multumesc, Cora!
– Dar tot nu inteleg, acum daca tot te-am sunat, explica-mi si mie cum e treaba asta cu departarea si apropierea….Presimt ca voi regreta ca te intreb, dar imi asum riscul. Da-i drumul, imi mai fac o cafea si te ascult!
– Cora draga, vezi tu, viata ne aduce in cale tot felul de oameni…Din fericire, unii sunt fizic aproape de noi, iar din pacate, altii sunt fizic departe de noi. Prima tragedie a omului, mai ales a omului sensibil incepe atunci cand oamenii care sunt apropiati fizic de el sunt atat de departe sufleste. Cel mai clar exemplu este al celor care traiesc cruntul si naucitorul sentiment de singuratate in doi, cei care abia se mai saluta prin casa, care, de ani de zile dorm in camere separate, viseaza separat, poate chiar iubesc separat, gandesc separat, sufera separat, fiecare traind in lumea lui de dezamagiri, iluzii, altare prabusite, fiecare strangand in el propriile intrebari, fara a gasi, insa un raspuns potrivit si satisfacator. Oamenii care, in alte situatii, impart acelasi pat, dar nu mai impart aceleasi vise, impart acelasi nume pe usa, dar nu isi mai impart sufletul impreuna. Ce folos ca fizic sunt la un metru distanta unul fata de celalalt, daca, in realitate, sufleste ei sunt la galaxii distanta? Cui ii mai foloseste aceasta apropiere fizica? Nimanui… Si, iata, asa se nasc apropierile care despart..
A doua tragedie este atunci cand viata iti scoate in cale un om pe care il iubesti sincer, curat, neconditionat si dezinteresat care se afla la mii de kilometri distanta fizica, dar pe care, sufleteste, il simti atat de aproape. Omul acela bun, cald, intelegator, rabdator, sensibil si iubitor care te face sa te simti cel/cea mai bun/buna, mai frumos/frumoasa, mai special/speciala, omul care nu te poate strange in brate, dar care te strange in sufletul sau in fiecare clipa, care nu te poate saruta, dar iti saruta, cu gandul, toate zambetele, omul in bratele caruia nu poti adormi, dar in ale carui rugaciuni adormi ca un prunc, ferit de tot si de toate, omul care fizic nu iti poate sterge lacrimile, dar care sta cu tine de vorba ore intregi la telefon, pe Skype sau prin orice alta tehnologie, doar pentru a fi langa tine, pentru a te ajuta sa dai din tine tot ceea ce te doare, te macina si te ucide, pentru ca tu sa te scuturi de povara, pentru ca el sa iti faca crucea mai usoara, sa te ajute sa renasi cu mai multa liniste, bucurie si calm in suflet. Omul care nu te poate saruta pe frunte, dimineata, dar care iti trimite un video cu el in care iti ureaza sa ai o zi frumoasa si te roaga sa fii un viezurici vesel, pentru ca acest lucru il face cel mai fericit, te face sa zambesti si sa plangi de emotie pentru ca s-a gandit la tine si a vrut sa fie mai aproape de tine…Si imi aduc aminte de Pavel Corut, care spunea intr-una din poeziile sale: “desi suntem frumosi si buni, Iubirea noastră-i un blestem, Se-nfruntă-n Cer zeii străbuni, O zi de linişte n-avem!” Blestemul departarii, binecuvantarea apropierii… Si, astfel, miile de kilometri se transforma in cea mai frumoasa apropiere si oamenii acestia frumosi, buni si iubitori fac dragoste nu prin unirea vremelnica fizica a corpurilor, ci, prin cea mai intima, mai profunda si mai longeviva uniune, cea a gandurilor si a sufletelor. Si, in astfel de momente, oricat de mult te-ar dura distanta fizica, nu poti decat sa fii recunoscator pentru ca ai parte de o minune sufleteasca, de un om care, oricat ar fi de departe fizic te iubeste atat de mult, te poarta, adanc, in sufletul si in fiinta lui, chiar daca nu in fiecare clipa isi exprima aceste sentimente profunde prin cuvinte, ci, mai mult prin fapte.
Vezi tu, Cora, carantina asta mondiala vine ca o lectie pentru noi toti. Acum oamenii vor vedea si vor simti clar de cine sunt aproape fizic, departe sufleteste, aproape sufleteste, departe fizic sau niciuna, nici alta. Acum, in aceasta izolare vor cadea multe masti, vor pica multe cortine in suflete, intre oameni, intre actele vietii, masti ale automintirii, in tacerea asta impusa, oamenii vor cauta, adanc, raspunsurile in ei, adevarurile din sufletele lor iar cand restrictiile de miscare si de circulatie se vor ridica, vor sti exact de cine se vor indeparta, de cine vor fugi, spre cine vor fugi. In izolare, in tacere oamenii, daca vor fi sinceri cu ei vor gasi adevaratele raspunsuri pe care ani si ani gura lor a refuzat sa le rosteasca, dar, pe care sufletul lor le-a urlat in fiecare secunda!
Ma opresc, brusc din povestit, pentru ca plansul Corei loveste ca un pumnal in sufletul meu..
-Imi este atat de dor de tine, de voi toti…Imi vine sa va scot din poze si sa va strang tare, tare in brate, sa nu va mai dau drumul niciodata!
Alt pumnal, alte bucati de suflet si gandul imi zboara la Aaron si la poetul nostru de suflet, Adrian Paunescu care spunea:” Caci asta e iubirea cea mai mare,/Sa vezi cu ochii celuilalt, adanc,/ Iar cand nu e cu tine si te doare/ Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang!” Respir adanc, cat pot de adanc…
-Fetita scumpa, si noua ne este dor de tine, dar, uite, bine ca, macar avem tehnologia si Internetul care ne ajuta sa ne mai alinan dorul unii de altii, ii raspund eu incercand sa mai indulcesc pastila… (Mama lor de noduri in gat, simt ca ma sufoc ..Toate ma strang…Tricoul, gandurile si sufletul…Noduri in gat si mult dor, dor de vii, de morti, de departari, de apropieri, dor de duca, dor de revenire, dor de liniste, de normalitate, dor de Paste cu miros de zambila si dangat de clopot, nu de Prohod colectiv….Si cati ca mine, Doamne…si cati ca mine….care stau acum, se uita fie la fotografii si isi aduc aminte de vremurile frumoase, fie la ceas, asteptand cu infrigurare sa se termine cosmarul carantinei, fie la telefon sa vada daca nu cumva, din greseala, au ratat un apel de la cei dragi…. ) O sa vezi ca totul se va linisti, va reveni la normal si vei veni acasa, unde te asteptam intotdeauna cu toata dragostea! Oriunde ai fi si orice vei face, noi suntem cu sufletul mereu alaturi de tine! Capul sus, om bun! O sa fie bine, vom bea un vin bun impreuna si vom lasa in urma tot acest cosmar!
Suflet drag, fie ca esti departe sau aproape de cei dragi, iti doresc ca Sfanta Inviere sa te ridice deasupra singuratatii, a durerii sufletesti, a izolarii, a tacerii, a neputintei si a disperarii si sa te inalte catre putere, lumina, frumusete, fericire si liniste sufleteasca! Si daca sufletul tau este trist si ingandurat, te rog aprinde-i candela sperantei si nu o lasa niciodata sa se stinga!
Sa avem pace si lumina in gand, in suflet si in casa!
Paste binecuvantat sa avem!
Alexandra Mihaescu-Goldstein,
Acasa, 17 Aprilie, 2020
Fii primul care comentează