Views: 1243
“Sa strigi,iubito,sa te-aud/ Ca lumea noastra-i in dureri/ Caci sub destinul rau si crud,/N-avem sperante de-nvieri,/N-avem nici vreme sa iubim./Nu vezi sperantele cum pier/ Cum inseram si asfintim?/ Ne-om intalni,iubito-n Cer…” Pavel Corut
Sunt momente in care simti ca viata te doboara definitiv si fara niciun drept de apel, clipe in care durerea este atat de mare, incat nicio anestezie din lumea asta nu ar putea sa te mai ajute. Sunt fractiuni de secunda in care simti ca iti ingheata sangele in vene, in care ai da orice sa poti sa iti zmulgi inima din piept, doar pentru a nu mai simti imensa durere. Sunt minute in care, daca nu ai murit, iti doresti sa o faci cat mai repede, nemaigasind niciun motiv logic si rational pentru care ai mai poposi pe acest Pamant. Si daca totusi dorinta de a trece podul spre eternitate nu ti se indeplineste, nu iti mai ramane decat sa urli de ce…De ce mie, de ce nu eu, de ce mai sunt aici? De ce, de ce?
Ioana avea 7 ani cand, in clasa intai, chiar in prima zi de scoala, l-a cunoscut pe Ionut, un baietel blond cu ochi mari, de un albastru imposibil de definit. Din “intamplare”, Ioana si Ionut s-au asezat in aceeasi banca, pe care au impartit-o timp de 4 ani. Au crescut impreuna, au plans impreuna, au ras impreuna. Familiile lor devenisera atat de apropiate, incat oricine i-ar fi vazut impreuna ar fi putut sa jure ca sunt rude, nu prieteni. Anii treceau, copiii se indreptau spre noi universuri, iar parintii nu isi mai doreau decat sa fie sanatosi, sa isi vada copiii fericiti, la casa lor. Alti ani de scoala, alta banca, alte trairi, alte emotii. dar mereu impreuna. Avea 18 ani cand Ioana s-a trezit la usa ei cu Ionut si cu parintii lui. Plangand si ingenunchind in fata ei, Ionut i-a cerut sa se casatoreasca cu el, promitandu-i ca o va iubi, o va respecta si ca ii va fi mereu aproape, la bine si la greu, la boala si la sanatate, atunci cand vor manca friptura sau doar ceapa cu paine. Desi paralizata de emotie, Ioana a spus cel mai tare si mai important da din viata ei. Stia, in sufletul ei, ca Ionut este sufletul ei pereche, stia ca va imbatrani alaturi de el, insa ceea ce nu stia era faptul ca destinul ii pregatea cea mai mare lovitura a vietii ei…
Ca orice cuplu indragostit, Ioana si Ionut isi doreau ca nunta lor sa fie una ca in povesti. Dupa ce au luat bacalaureatul si s-au vazut reusiti la facultatea de Medicina, si-au luat un job de vara. Aveau ambitia sa-si faca nunta din banii munciti de ei. Vroiau sa inceapa o viata nou impreuna, sa isi faca o casa si o familie frumoasa. Visau sa aiba doi copii, o fetita si un baiat. Se iubeau enorm, credeau in visele lor si, impreuna, isi doreau sa atinga steaua de neatins.Viata lor era exact ca in povesti. Ei erau fericiti, iar parintii multumeau Cerului pentru minunile de copii ce le-au fost daruite.
Mai erau 3 zile pana cand Ioana devenea, oficial, doamna Ionescu. Emotiile cresteau pe zi ce trecea, iar tinerii miri erau, deja, in culmea fericii. Ca se obicei, Ionut s-a trezit de dimineata, voios nevoie mare, a baut o cafea la repezeala, si-a sarutat parintii, s-a urcat in masina si, a demarat in tromba. Impreuna cu cavalerii de onoare, pregatea e surpriza pentru Ioana, pentru primul lor vals ca sot si sotie. Pentru ea era in stare sa faca orice, numai sa o vada fericita. Pentru el, Ioana era sora lui, cea mai buna prietena, confidenta lui, iubita lui, sufletul lui pereche, tot ceea ce avea mai drag pe lumea aceasta, tot ceea ce iubea cel mai mult. O clipa de fataliate avea insa sa ii curme fericirea. In timp ce mergea pe sosea, aproape de o curba,intr-o fractiune de secunda Ionut a vazut negru in fata ochilor. A urmat o bubuitura. A urmat un fum negru si gros, dupa care s-a lasat o tacere definitiva. Impactul a fost atat de violent, incat Ionut a decedat pe loc. Anuntati prin telefon de catre cei care se aflau la fata accidentului, in mai putin de 5 minute se sflau la fata locului 4 masini de pompieri si o salvare. Din pacate, nimic nu se mai putea face pentru el. In timp ce Ionut plecase sa pregateasca surpriza, Ioana facea ultimele probe cu rochia de mireasa. Era, impreuna cu cea mai buna prietena a ei, atunci cand mama ei a sunat-o si, plangand, i-a spus sa se duca imediat acasa, acasa unde toti ai ei si toti ai lui o asteptau, plangand. Doar uitandu-se la ei, Ioana a inteles ca ceva cumplit s-a intamplat cu omul ei drag. La aflarea vestii ca Ionut nu mai este, Ioana a inceput sa urle ca un animal haituit si injunghiat. O data cu el, murise si ea. Definitiv! Ii murise nu numai marea si unica ei iubire, ci, ii murisera visele ei, visele lor, murise o lume intreaga, se prabusisera toata altarele lumii peste sufletul ei, peste mormantul lui, peste lumea lor buna si frumoasa.
In ziua inmormantarii, Ioana si-a promis ca, in viata ei nu se va mai casatori cu altcineva. Avea sa isi dedice intreaga viata meseriei, oamenilor bolnavi din toate colturile lumii. Inima ei se transformase dintr-o raza de soare intr-un pumn de pamant lipicios si negru. Din alte lumi, din alte universuri, imbracat in costumul de mire, Ionut zambea trist si prin zambetul sau ii spunea femeii iubite:”Cu tine viata mea se lumineaza,/ Cu tine hotarasc a obosi,/Cu tine urc astenic spre amiaza/Si ma sfarsesc in fiecare zi./Cu tine totu-i parca unt pe paine,/Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,/Cu tine astazi mi se face maine./Cu tine mor pentru a fi mai viu.” (Adrian Paunescu).
Ionut nu mai era si oricat de multe lacrimi ar fi varsat Ioana, nimeni si nimic nu il mai puteau aduce inapoi. Singura consolare a Ioanei era faptul ca a avut sansa minunata sa iubeasca si sa fie iubita. A iubit ieri, pentru ca stia ca ziua de maine nu ii este nimanui garantat si vorba lui Octavian Paler “ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata!”
Sunt momente in care totul in jurul omului se invarte, se naruie, se descompune, se dezintegreaza. Sunt minute in care privesti in gol si tot ceea ce iti mai doresti este ca acel gol sa te inghita o data pentru totdeauna, pentru ca, doar disparand undeva in alte lumi iti mai poti gasi linistea. Exista un timp in care omul pe care viata il ingenuncheaza ar vrea cu disperare sa poata da timpul inapoi, sa nu se fi nascut deloc si , astfel,, nu ar mai fi avut parte de intalniri vindecatoare si despartiri tulburatoare.
Va continua…
Alexandra Mihaescu- Goldstein,
Acasa, 17 Noiembrie 2019
Fii primul care comentează