Views: 548
Shalom! Numele meu este Aaron Nicolas Goldstein si am deosebita placere sa va invit intr-o calatorie de suflet, prin intermediul fotografiilor realizate de mine.
Fotografia este una din marile mele pasiuni. Ea reprezinta acel spatiu in care timpul curge altfel, in care fiecare secunda este traita extrem de intens, in care unghiul, lumina si decorul sunt elemente esentiale, fundatia pe care eu imi cladesc momentul si il imortalizez pentru totdeauna.
In cadrul expozitiilor de fotografie pe care le-am realizat de-a lungul anilor, am spus ca nu neaparat fotografia in sine este interesanta, ci, mai ales, povestea din spatele ei. Fiecare cadru reprezinta el insusi o poveste, o poveste de suflet, o poveste de viata, un moment etern intr-o trecere efemera.
Iubesc marea si, de aceea, imi place sa o imortalizez ori de cate ori am ocazia… Marea este ca o femeie pe care o descoperi, putin cate putin! De fiecare data este alta si totusi aceeasi. Atunci cand soarele ii saruta fiinta dimineata, mi se pare ca are alura unei fetite care se alinta in bataia soarelui! La pranz, fetita se transforma in adolescenta indragostita si totusi sfioasa, cu gesturi timide, iar seara, sub sarutul de foc al soarelui, se transforma in femeia misterioasa si pasionala care iubeste, se daruieste si care traieste pana la ardere totala. Atunci se transforma intr-o regina care stie exact cum sa isi protejeze regele si cum sa ii daruiasca acestuia oaza de liniste, de fericire si de iubire de care are atata nevoie!
Marea reprezinta, in opinia mea, o poveste de dragoste, plina de mister, de plecari, de reveniri, de arderi totale, de uman transformat in divin, de efemer transformat intr-o sfanta eternitate.
Aaron Nicolas Goldstein,
Tel Aviv, Israel
Fii primul care comentează