Views: 187
“Nu exista probleme, exista doar oportunitati pentru a creste, pentru a evolua!” Dena Weinberg, presedintele EYAHT, Colegiul de Studii Evreiesti pentru Femei
Aliza si Avigail sunt doua suflete frumoase, doi oameni pe care viata i-a despartit fara voia lor. David, tatal lor, s-a nascut intr-un moment in care lumea intreaga traia cosmarul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La scurta vreme dupa nasterea lui David, Elan, tatal lui a decis ca este mai bine sa plece si sa isi vada de viata lui, in felul lui! Devorah, mama lui David, l-a crescut singura si a facut posibilul ca fiul sau sa creasca frumos, cu niste valori autentice. Anii au trecut si David parea ca si-a gasit fericirea langa Eliana…Parea, doar, pentru ca, la doar cativa ani de la casatoria lor si de la nasterea lui Avigail, David a divortat! Avigail avea 2 ani, cand David si-a anuntat plecarea! La cativa ani dupa terminarea divortului, David si-a dat o noua sansa la fericire si s-a recasatorit cu Golda, o femeie extraordinara, care i-a fost alaturi pana cand moartea ei i-a despartit!
Aliza, cea de-a doua fetita a lui, era, asa cum inseamna si traducerea numelui ei, o bucurie pentru sufletul mamei ei, Golda. Avigail, in schimb, era, asa cum inseamna si traducerea numelui ei, bucuria tatalui. Era mandria lui si disperarea Alizei, care, intotdeauna s-a vazut a fi mai prejos decat Avigail. David, poate fara sa vrea si fara sa inteleaga ce traume emotionale le creeaza copiilor, a dorit sa-i impulsioneze, sa fie cei mai buni, dar nu incurajandu-i, ci, comparandu-i, ucigandu-le increderea in ei, facandu-i chiar sa se urasca! Aliza nu a inteles niciodata de ce tatal ei nu a avut niciun cuvant de incurajare pentru ea, in timp ce, pentru Avigail avea numai cuvinte de dragoste si de lauda! Aliza a crescut cu sufletul amputat si cu convingerea ca nu va fi niciodata la fel de buna, de frumoasa sau de desteapta ca sora ei, desi a stat toata viata prin scoli, a invatat si a trait o viata demna si decenta! La randul ei, Avigail era geloasa pe sora ei pentru ca ea avea parte de David, daca nu emotional, macar fizic! .Avigail era, intr-un fel, fetita cu chibrituri a lui Hans Christian Andersen, care, privea pe geam si ii vedea pe toti stand la masa de Hanukkah, in timp ce ea era singura, undeva, intr-un colt de lume, uitata de toti!
Anii au trecut, iar povestea dintre cele doua surori a pendulat intre certuri si impacari, ura si regrete, a pendulat intre a ierta si a nu ierta, a pendulat intre razbunare si acceptare, intre ura pentru David, pentru ca nu a stiut cum sa le apropie si inversunare impotriva vietii care nu le-a dat sansa sa aiba aceeasi mama, sperand, ca, astfel, viata lor ar fi fost alta! Intre Rai si Iad, viata Alizei si a lui Avigail a mers mai departe, pana intr-o zi cand, in imensa ei intelepciune, viata le-a reunit…
Cand David s-a imbolnavit, Aliza, care este stabilita in Statele Unite a plecat imediat in Israel, la Ierusalim, acolo unde tatal si sora ei o asteptau…In timp ce David era in spital, cele doua surori au avut timp sa stea mai mult de vorba, sa isi povesteasca episoade din viata lor, sa se descopere mai mult si sa inteleaga ca, de acum, depinde doar de ele daca vor fi surori sau dusmani…Regasirea lor de suflet a vut loc, intr-o sfanta zi de Shabbat, in fata Zidului Plangerii, locul cel mai sfant al poporului evreu, acolo unde, pentru prima data dupa foarte multi ani, sufletele lor au rezonat la unison, acolo unde, doua surori au ingropat securea invidiei, a geloziei si a urii si s-au imbratisat intr-un ritual sfant, stropit cu lacrimi de durere pentru toti anii in care nu au fost aproape, pentru toti anii pe care i-au pierdut, aiurea, intr-o lupta stupida de a incerca sa demonstreze care este mai buna, lacrimi de fericire pentru regasirea si reintorcerea lor din cel mai dureros exil, cel sufletesc!
Acolo, la Kotel, au inteles ca fiecare dintre ele este perfecta exact asa cum este, au inteles ca nu au nevoie de validarea nimanui pentru a fi ele insele, pentru a fi cea mai buna versiune a lor, pentru a avea o relatie frumoasa, profunda, de suflet, au inteles ca tatal lor le este nu dusman, ci professor si ca, prin tot ceea ce a facut le-a ajutat sa invete cum este sa iubesti un om neconditionat, le-a ajutat sa inteleaga mai bine traumele copilului din el, le-a invatat cum sa treaca peste toate barierele care le desparteau, le-a invatat ca sangele nu se va face niciodata apa, si ca, indiferent unde le va purta viata, ele vor fi, mereu, doua surori, doua suflete care se vor cauta, se vor iubi, dincolo de orice orgoliu, dincolo de orice vorba de descurajare, dincolo de distante, dincolo de viata si de moarte, dincolo de orice….
Alexandra Mihai,
Montreal, 2 Octombrie, 2017
