Views: 440
“Uneori de intalnim destinul chiar pe drumul pe care am luat-o ca sa ne ferim de el!” La Fontaine
Capitolul 4
Maktub!
Se spune ca fiecare om isi alege destinul. Da, intr-o mare masura asa este, insa, pentru fiecare dintre noi exista anumite lucruri care, cu sau fara voia noastra trebuie sa ni se intample, sunt oameni pe care Universul ni-i pune in cale si fiecare om este un trandafir, chiar daca unii au mai multi spini decat petale. Nu cred sa existe om pe lumea aceasta care sa nu fi incercat, la un moment dat, sa fuga de destin. De frica, de teama, de rusine, din cauza prejudecatilor pe care le poarta ca pe un premiu, de prea mult bine, de prea mult rau, de prea mult noi, de prea putin eu. Oamenii fug de trairi, de emotii, de locuri, de intamplari, de povesti de viata ce se pot transforma in povesti de suflet si in drumuri de viata, fug de ei, de tot ceea ce simt, de iubirea pe care o simt, acut, in fiecare celula a fiintei lor, fug de mangaierile pe care tanjesc sa le primeasca, sa le daruiasca, sa le simta pe trupul si pe sufletul lor mult prea incercate de viata, fug de saruturi de foc pe care buzele lor insetate le doresc, de imbratisari ce le-ar putea face sufletul din bucati un sfant si etern intreg, fug de rutina, de cenusiul din jurul lor, de oameni care ii pot invata ce inseamna, cu adevarat sa fii si sa ajungi ACASA, de iubiri cu parfum de gutui coapte si miros de scotisoara, de fericire, de zambete sincere si cuvinte profunde, de inaltari sufletesti, fug de noi inceputuri, fug, din pacate, de tot ceea ce i-ar putea reinvia fiinta si spiritul, insa, ce pacat, ca multi, nu au curajul sa fuga de iubiri ce isi dau obstescul sfarsit chiar sub ochii lor, de singuratea in doi, de rutina care ii arde pe dinautru, de oamenii care, de prea mult timp, ii privesc cu ochi de gheata si le raspund la buna seara cu o voce de tunet, de vesnica tristete, singura care le mai vegheaza somnul si asa tulburat de cosmaruri, de o casa prea mult prea stramta, unde nu numai ca nu se mai regasesc, dar simt ca se sufoca, de relatii care, din sfinte, s-au transformat intr-o permanenta lupta si varsare de venin, de pumni batuti ferm in masa sau de picioare bine plasate in ficat, de usi trantite si sarbatori ruinate, de oglinzi sparte in care se vad, schimonise visurile lor, de apelative crunte si palme primite peste intreaga lor existenta, de cuiele umilintei ce le bate viata pe crucea grea. Dar, intr-o zi, cand va veni timpul potrivit, in viata aceasta sau in cea care va veni, vor fugi, vor fugi cu bratele deschise, spre cei sau cele pe care sufletele lor ii cauta cu disperare, spre cei pe care, intr-un moment de ratacire i-au lasat, cu sufletul amputat, intr-un aeroport, intr-o gara sau in fata unui semineu alb, vor fugi pentru ca, oricat timp va trebui sa treaca, fiecare trebuie sa isi indeplineasca destinul, cu sau fara voia lui…Va veni un moment in care, in locul durerii vor alege bucuria, in locul urii vor alege iubirea, in locul fricii vor alege curajul sa lupte cu toata forta lor interioara pentru ceea ce iubesc, in locul altora se vor alege pe ei si tot ceea ce ii face, cu adevarat, fericiti.
Doamne, Dumnezeule, proasta mai sunt. A dat, in sfarsit norocul peste mine si eu ce am facut? Am fugit ca o gaina speriata de bombe, se certa Leah, in timp ce se pregatea de imbarcare. In loc sa las omul sa vorbeasca, i-am inchis gura fara drept la replica si am luat-o la sanatoasa. Doamne, imi vine sa ma iau la palme. Pilotez avioane militare de milioane de dolari, ma bat cu toti nebunii, rad cu bombele si dansez cu lupii si ma sperii de un barbat. Si pentru ce? Pentru ca il cheama Fadi. Asa si? Mamaaa, ce suturi imi vine sa imi trag…Puteam macar sa ii las un numar de telefon, o adresa de contact, ceva, orice…Dar nu, am fugit ca o desteapta ce sunt. Imi vine sa ma intorc si sa stau in aeroport, poate se va intoarce….Auzi la mine, iar sunt in travaliu si iar mi-a nascut mintea un pui…Cine mai doreste, cine mai pofteste? Pui de minte de gaina beata! Cum adica se va intoarce, de parca bietul om alta treaba nu are decat sa astepte o muiere nebuna si nehotarata. O fi crestin? Dupa nume pare ca da…O fi casatorit? Unul ca el greu de crezut ca umbla singur in libertare… Leah, fata draga, adio si-un praz verde…omul acela ramane un vis frumos. Ti-ai taiat singura creanga de sub picioare. Mazal Tov! Felicitarile, masa si dansul sunt din partea casei.
-Pasaportul si biletul de imbarcare, va rog, auzi o voce in fata ei, care o trezi brusc din monologul ei metafizic.
Mecanic, prezenta actele si zambi, fara sa stie de ce.
-Multumesc! Turkish Airlines va doreste calatorie placuta!
-Multumesc, spuse Leah si se indrepta spre avion. Mai bine imi spuneati Turkis Airlines va felicita ca ati fost tuta! Mai poftiti pe la noi, poate va vine mintea la cap! La un moment dat, se opri si, cu un nod in gat, spuse la revedere iubirea mea imposibila. Ramai cu bine, Istambulul condamnarii mele la moarte….Doamne, abia astept sa beau ceva tare si sa dorm, nu mai vreau sa stiu nimic, sa vad nimic…Nu vreau sa fac nicio conversatie cu nimeni. 11 ore vreau sa dorm un somn profund, unul definitiv, daca s-ar putea…Cata durere in lumea asta, cata rutina, cat chin sufletesc, cate regret inghitim in fiecare zi si pentru ce? Intr-un final, pentru nimic.
Fadi ajunsese si el la poarta de imbracare si astepta ingandurat sa ajunga la locul lui. Se gandea ce crunta si ce ironica este viata uneori. Intalnesti omul pe care il simti, adanc, in sufletul tau, pentru toata viata si pentru toata moartea si fix de acel om nu ai parte. Of,,,Ya Rab..Dumnezeule, si asta doar pentru ca…pentru ca ma cheama Fadi…de parca mi-am ales eu numele, tara, religia…Sau poate mi le-am ales si nu mai imi amintesc? La dracu cu toata filozofia asta de viata. Si daca stiu, la ce-mi foloseste? Acum la nimic. Nu putea si pe mine sa ma nasca mama evreu, sa pot si eu sa fiu fericit, sa nu stea nimic in calea fericirii mele…Doamne, daca as putea acum as schimba tot si nume si nationalitate, familie, statut social, sange si tot ce se mai poate schimba. Vreau o viata noua, vreau sa imbatranesc alaturi de minunea asta de om, de Leah, sufletul si bucuria mea. Inainta greoi spre locul lui..7A, locul de la geam. E bine, se gandi el, macar voi privi pe hublou. Voi bea ceva si ma voi gandi la tot ceea ce putea fi si nu va fi.
-Buna seara, va rog sa ma iertati ca va deranjez, imi permiteti, va rog sa trec la locul…Cuvintele ii inghetasera in gat cand, de sub paturica pufoasa aparuse capsorul somnoros si atat de drag al femeii de care se indragostise subit si iremediabil.
Leah deschise ochii si se albi brusc. Inima i se opise si avea senzatie de ameteala. Se uita ingrozita la barbatul din fata ei, barbatul inalt, grizonat si sarmant, cu voce de inger si ochi buni si calzi. Din miliardele de posibilitati, trebuia sa fie el…Fadi scapa bagajul din mana si isi puse ambele maini peste gura pentru a inabusi un tipat de uimire, de bucurie, de extaz, de agonie, de toate adunate la un loc.
-Tu..spuse Leah total pierita…
-Leah, sufletul meu drag…Maktub, ya habibti…Asa a fost scris….
-Maktub, a repetat ea, in timp ce il cuprindea strans in brate si isi ingropa fata in pieptul lui plangand si repetand Maktub, in timp ce el o strangea langa sufletul lui, ii scalda parul cu suvoiul fierbinte de lacrimi si emotii si repeta pe pilot automat Leah, bucuria mea, Leah, sufletul meu, Leah, iubirea mea…
va continua
Alexandra Goldstein,
Acasa, 3 Februarie, 2019
Fii primul care comentează