Views: 540
“Astazi mi-au murit toti zeii. Mi-a ramas doar norocul!” Constantin Tanase
Capitolul 6
Dumnezeul meu, Dumnezeul tau
-Ai venit, spuse incetisor Leah.
-Da, am venit. Poate viata, poate destinul, poate doar norocul m-a adus iar langa tine, fix pe locul de langa tine. Din milioanele de posibilitati, eu am locul chiar langa tine. Tu cum numesti asta?
– Nu imi explic, nu inteleg, ma uit la tine si nu am cuvinte. Ce cauti tu aici, om bun?
– Aici unde? In viata ta sau in avionul de Montreal, intreba Fadi?
– Si in avion si in viata mea….Oare, oare eu de ce te-am cunoscut? Oare cine m-a pus in calea ta ca tu sa te impiedici de mine? Ce forta nevazuta si nebanuita ne-a adus impreuna?
-Nu stiu si nici nu mai conteaza. Important este ca suntem aici amandoi. Stie el Dumnezeu de ce ne-a adus impreuna si de ce tocmai acum.
-Bucurie sau ironia sortii? Sa ne intalnim asa si sa descoperim ca facem parte din lumi diferite.
– Oricum ar fi, sa stii Leah ca pentru mine ziua de astazi inseamna enorm. Simt ca astazi mi s-a schimbat viata radical. Si multi vor spune ca sunt nebun, ca nu stiu nimic despre tine si ca spun vorbe mari, insa numai eu stiu ce si cum simt. Toata viata am facut glume pe seama celor care imi spuneau ca s-au indragostit la prima vedere. Ii credeam imaturi si naivi. Credeam ca iti trebuie ani de zile pentru a te indragosti de o persoana. Ce copilarie! Avea dreptate Kahlil Gibran cand spunea ca “este o greseala sa credem ca dragostea vine dupa o lunga prietenie si o curtare perseverenta…
– Dragostea e nascuta dintr-o afinitate a sufletelor, iar daca aceasta afinitate nu se creeaza intr-o clipa, ea nu se va crea in ani si nici chiar in generatii”….continua Leah…
Fadi se uita mirat la ea.
-Nu stiam ca l-ai citit pe Gibran…spuse cu bucurie.
-Multe nu stii despre mine…Dar vei afla, raspunse Leah amuzata!
– Abia astept! Uite cum, dupa ani si ani de la glumele mele tampite, viata a dat cu mine de pereti…in cel mai frumos sens. Ti s-a intamplat vreodata sa vezi un om pentru prima data si sa ai senzatia ca te-a lovit trenul, ca nu ai aer, ca timpul a inghetat?
-Nu, am citit multe carti despre acest sentiment, dar nu am trait niciodata asa ceva. Toata viata m-am intrebat cum este sa te indragostesti fulgerator, sa iti vina sa iti iei omul drag si sa fugi cu el la capatul lumii? Sa simti ca te calca trenul si te pupa un Boeing in acelasi timp! Sa stii, sa simti cu toata fiinta ca omul din fata reprezinta drumul si destinatia ta, prima si ultima iubire, destinul sfant si eternitatea. Sa simti ca este totul pentru tine. Sa simti ca sufletul lui si sufletul tau sunt una.
Fadi privea pe geam si isi imagina sufletul omului…Il vedea asemenea unui candelabru mare, elegant, superb…insa simtea ca ii lipseste ceva…stralucirea…si se gandea ca fiecare candelabru are o lumina speciala, asemenea luminilor din salile de bal vieneze, una care este cea mai potrivita pentru el si care lumineaza intreaga-i fiinta, intreaga casa, intreaga-i existenta…Oamenii sunt lumina candelabrului! Unii dau o lumina pala, altii o lumina intensa, obositoare si doar unul/una da lumina potrivita…Ce minune, ce traire de vis este atunci cand ai sansa in viata sa intalnesti lumina potrivita…Ce chin, ce durere, este atunci cand platesti, scump, factura luminii nepotrivite!
Fir-ar mama ei de viata! De ce, de ce acum se intreba el…De ce atatia ani am bantuit singur prin viata si nu am reusit sa dau de ea, de ce acum, cand viata mea este exact cum nu mi-am dorit? Acum, in plin haos sufletesc, apare minunea asta de om….Ma uit la ea si simt ca o cunosc de mii de ani, din lumi si vieti indepartate, din universuri cunoscute doar de noi, din lumi paralele in care ne-am iubit si ne-am trait povestea! Doamne, asta este ironia si blestemul vietii mele. Ce fac? Cum sa ii spun, ce sa ii spun? Si ea, ca si mine, a fost atat de bulversata de intalnirea noastra, incat…nu a vaut inca verigheta…Fir-ar….Daca s-ar termina lumea acum, zau ca nu as avea niciun regret. Leah, sufletul meu drag, viata ne-a despartit inainte de a ne uni…
Auzindu-l ca prin vis, Leah il stranse in brate si isi puse o mana pe pieptul lui. Simti la gatul lui o bijuterie mica, finuta. Era o cruciulita de aur pe care era rastignit Iisus.
-Fadi, tu crezi in existenta lui Dumnezeu?
– Cred intr-o forta universala, mai mare decat mine si decat tine la un loc, intr-o energie cosmica care ne vegheaza, ne indruma, ne pune unii in calea altora, ne aduce sufletul pe drumul cel bun, atunci cand noi ne simtim asemenea unor corabii care plutesc in deriva. Numeste-l Dumnezeu, Elohim, Allah, Buddha sau Vishnu, cred ca este unul pentru noi toti. Mii de nume, si totusi acelasi! EL, unicul! Sunt crestin orthodox. Nu cred in fanatismul religios si nici in razboaiele asa-zise sfinte purtate in numele Domnului. Nu cred ca daca ii voi omora pe cei de alta religie, Dumnezeu ma va iubi mai mult si, astfel, cand voi muri voi avea un bilet la clasa intai cu destinatia Rai. Nu cred ca daca cineva isi arunca copilul in aer in numele unei religii este mai bine vazut de Dumnezeu. Nu cred ca este pacat daca iubesti sincer si curat un om de alta religie sau nationalitate! Pana la urma, Dumnezeu este doar iubire. Trist este faptul ca, de-a lungul istoriei, ni s-au bagat in cap toate tampeniile. Si uite unde am ajuns… Nu cred in ipocrizia liderilor religiosi care una zic si alta fac. Cred in iubire, in frumos, in lumina, in ceea ce simt in sufletul meu, in ceea ce imi spune intuitia mea. Ma rog in gand si vorbesc direct cu Dumnezeu. Nu am nevoie de intermediari. Stiu ca Dumnezeu ma asculta, ca ma intelege, ca ma ajuta! Si imi este de ajuns! Tu in ce sau cine crezi?
-Pana acum 3 ore nu mai credeam in nimeni, poate doar in mine.
-Si acum?
-Acum cred in ochii tai buni si calzi, cred in bataia inimii mele, a inimii tale! Si mi-e de ajuns!
Leah inchise ochii si incepu sa planga. I se parea necinstit ca nu conceptia despre lume sa te desparta de un om, ci o religie. Plangea de ciuda ca lumea e cu susul in jos, ca, in loc sa ne iubim unii pe altii, ne omoram in numele unui Dumnezeu poate existent, poate inexistent, de durere ca oamenii s-au lasat instigati de unii si de altii, ca unii sunt mai buni si altii sunt mai nebuni, ca e mare pacat daca nu iti iei om din tribul tau, din religia ta, daca s-ar putea si cu acelesi convingeri politice. Ce conteaza ca tu ca femeie nu il vrei pe ala din curtea ta, ca il iubesti la nebunie le alalalt, ca ai fugi cu el in lumea mare si pe planeta Marte, daca ar fi nevoie, pentru ca el este cel care te face fericita? Ce conteaza ca pe strainul acela il simti mai aproape de suflet decat pe oricine altcineva din intreg neamul tau? Ce conteaza ca el iti pune lumea la picioare si iti aduce luna de pe cer?
Nu, in lumea mea nimic din toate aceste lucruri nu conteaza. In lumea mea aparentele conteaza mai mult decat fericirea omului. In lumea mea, religia si politica fac jocurile si regleaza nu numai treburile tarii, ci si ce si cu cine fac si ce fac in patul meu. Sa nu poti iubi un om doar pentru ca singurul lui “pacat” este ca mama lui l-a nascut in tara gresita, ca pe Dumnezeul lui nu il cheama ca pe al meu! Si oamenii mai au tupeul sa se autointituleze civilizatie avansata. Asa avans, halal! Da, avem tehnologie, mai ales militara, de ultima clasa si mentalitate din epoca de piatra. Avem case mari si suflete mici. Avem nunti mari si iubiri inexistente. Avem nurori si gineri alesi, “pe spranceana”, spre fericirea neamurilor si invidia vecinilor si avem copii cu suflete chinuite. Avem daruri de nunta de mii de dolari si avem multe si chinuitoare singuratati in doi. Avem rabini care ne spun, la fiecare pas, ce sa facem, ce sa nu facem, cu cine sa facem si de cate ori sa facem si avem suflete mutilate de dor, de neiubire, de iubiri neimplite, de vieti netraite. Traim intr-o lume goala de sens, dar plina de aparente. Dragul de el, avea dreptate Nicolae Steinhardt, care atunci cand a fost intrebat “ de ce ii este omului de astazi foame?” el a raspuns atat de frumos “de iubire si de sens”! Ce fericire este aceea cand mama sau tata iti aleg sotul sau sotia si vin si iti spun asta sau asta va fi partenerul sau partenera ta, un om pe care nu il cunosti, nu il simti ca facand parte din sufletul tau, nu il simti ca facand parte din tot ceea ce esti tu ca femeie, ca barbat. Ferice de cei si de cele care au sansa se isi aleaga singuri drumul, omul si iubirea si destinul. Intotdeauna mi-am spus ca meseria si barbatul mi le aleg singura. Eu ma duc la munca in fiecare zi, deci eu stiu ce e bine pentru mine, iar cu barbatul voi sta eu, nu mama, nu bunica, nu matusa. Poftim, Leah alege acum daca poti! Doamne, ce fac? Doamne, ce altceva ne mai desparte, in afara de faptul ca eu sunt evreica si el este arab? Ce sau…poate cine? Ce lovitura mi se mai pregateste? Si zeii au tresarit la auzul acestei intrebari…
va continua
Aaron Nicolas Goldstein si Alexandra Goldstein,
Acasa, 9 Februarie, 2019
Fii primul care comentează