Un bilet intr-o singura directie…FERICIRE

Views: 2287

   “Viata este un dar si e darul tau, este o uimitoare calatorie si numai tu esti responsabil pentru unde vei ajunge”. Bob Moawad

   V-ati intrebat vreodata de ce oglinda retrovizoare este mai mica decat parbrizul? Pentru ca, de cele mai multe ori, ceea ce lasam in urma este mult mai mic fata de tot ceea  ce avem in fata noastra. Trecut versus viitor, doua momente privite cu mintea si mangaiate cu sufletul. Axa mea de suflet Canada-Romania-Israel!  Canada, patria mea de adoptie,  destin ales, asumat, inteles de unii si judecat de altii, dar, cel mai important trait de mine, exact asa cum am simtit, un destin cu suisuri, cu coborasuri, cu zambete si lacrimi, cu reusite si esecuri, cu doruri, cu plecari si regasiri de viata, cu oameni si lectii de viata, cu maturizari bruste si constientizari importante, cu zbucium si cu iubiri, cu experiente superbe de viata pe care nu le-as fi avut in Romania nici intr-o suta de ani, cu diversitate si sistem bine organizat, cu sute de nationalitati si zeci de dialecte, cu Orient si Occident imbinate superb, cu mutare din Toronto in Montreal, cu proiecte cladite in nopti albe si daramate cu buna stiinta in zile senine pentru cladirea altor vise, cu sarbatori petrecute departe de toti cei dragi, cu clipe de minune petrecute alaturi de oamenii mei buni si frumosi de aici, cu marea in suflet, cu zambetul omului meu drag si bun pe buze, cu gandul mereu  ca, intr-o zi, parbrizul vietii mele va fi sters de ceata, de praf si va deveni clar, ca urmatoarea statie a vietii mele va veni cu povesti si mai frumoase.

   Canada, o statie de suflet in care am poposit 12 ani din viata mea, 12 ani in care am investit in mine enorm, din toate punctele de vedere, ani in care am crescut si la propriu (am plecat din tara cand aveam 27 de ani, acum avand 40), dar si la figurat, prin tot ceea  ce sunt acum, prin toata maturitatea si intelegerea pe care le-am dobandit aici. Canada m-a schimbat din temelii! Aici m-am calit, m-am julit, m-am ridicat, am devenit mult mai puternica. A dat viata peste mine, am dat si eu peste ea. Am castigat de fiecare data cand am ales sa ma ridic, sa fiu puternica. Am zambit, am sfidat moartea, o sfidez in continuare. Iubesc, scriu, zambesc si traiesc cu pasiune curata fiecare moment, chiar daca bateria organismului meu este doar la 4%, avand un singur rinichi si o insuficienta renala in faza terminala. Atata timp cat decid sa iubesc, sa lupt, sa scriu si sa cred in steaua mea norocoasa, stiu ca voi fi bine. Iubirea imi da putere, iubirea de oameni, de scris si de viata imi da puterea sa ignor rezultatele analizelor si sa sa o iau, iar, de la capat. Cu bucurie, cu pasiune, cu incredere, cu recunostinta in fata vietii pentru tot ceea ce am trait, am invatat, pentru tot ceea  ce sunt si voi fi. Am invatat  sa nu ma las doborata de limitarile fizice. Am invatat ca pot oricand merge mai departe, atata timp cat decid sa merg mai departe. Am invatat ca si maine este o zi…Am invatat ca, in viata este bine sa o iei de la capat ori de cate ori simti nevoia. Am invatat ca trebuie sa lasi in urma unele capitole  din viata, ca sa poti deschide altele. Am invatat ca, numai avand curajul sa spui la revedere, viata te poate rasplati cu un bun venit.

   In istoria mondiala exista o zi care se numeste D-Day, ziua de 6 Iunie 1944, Ziua Debarcarii Aliatilor in Normandia in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, o zi care a schimbat radical cursul istoriei. Cred ca fiecare om are in viata lui cel putin o zi ca aceasta. O zi in care totul se schimba radical, in care viata se rastoarna cu susul in jos, spre cel mai frumos si mai inalt bine posibil. Am avut multe astfel de zile, dar, cea mai importanta D-Day pentru mine a fost cand, sufleteste, am ajuns acasa, acasa langa omul care mi-a schimbat, intr-o secunda, cursul intregii mele vieti, Aaron, sufletul meu drag care imi este drum de suflet si de viata, cel mai bun prieten, iubirea vietii mele si destin sfant.  Pentru el, pentru noi, pentru tot ce are viata sa ne ofere frumos si bun, astazi, Canada devine un capitol de viata inchis.

   Cu sufletul deschis, cu imensa bucurie vom pleca spre noi mari si ceruri unde vom cladi noi altare, noi lumi, unde vom trai noi si noi experiente, unde ne asteapta alti oameni si alte povesti de viata si de suflet, alte lectii, alte binecuvantari si maturizari. Am invatat ca nu conteaza locul in care traiesti, ci oamenii alaturi de care traiesti, pasiunea pe care o simti fata de viata, fata de oameni, in fiecare moment, bucuria pe care o simti in fiecare clipa. Viata nu este o destinatie, ci o calatorie. Sa nu va fie frica sa calatoriti, sa plecati in directia pe care sufletul vostru o cere. Sa nu va fie frica sa alegeti….Sa va fie frica sa traiti in acelasi loc si sa nu fiti fericiti si impliniti. Sa nu va fie frica de aventura. Viata este o aventura permanenta. Sa va fie frica de rutina, de blazare, de nefericire, de singuratatea in doi, de regrete, de vise frante si aripi taiate. Sa nu va fie frica sa coborati la o anumita statie si sa urcati la alta. Sa va fie frica sa stati prizonieri intr-un tren care nu (mai) duce nicaieri. Sa nu va fie frica sa plecati in lumea mare dupa omul drag! Sa va fie frica sa stati in aceeasi casa cu un om pe care il priviti si il simtiti ca pe un strain. Sa nu va fie frica sa plecati in orice directie, la un moment dat! Sa va fie frica sa nu plecati in nicio directie, niciodata!

   Locomotiva trenului numit Canada a suierat astazi…pentru ultima data….Exista un timp al despartirii si exista un timp al venirii…ACASA, pentru astazi si pentru fiecare maine etern! La revedere, Canada mea draga! Bine am venit ACASA, iubirea mea!

   Alexandra Goldstein,

   Ziua D, Montreal, 6 Iunie, 2019

Imparte cu altii

       1                     

 

 

 Tweet   

   

1

Share